A fi inteligent nu se traduce neapărat într-un IQ foarte ridicat. Poți fi un om cultivat, cu multe cunoștințe despre domeniul tău de experiență și despre domeniile care te pasionează. Un IQ ridicat, pe de altă parte, îți poate fi de folos pentru o carieră de succes, dar poate nu cel mai util. Aici intră în scenă inteligența emoțională, un element mai important când vine vorba de o traiectorie în carieră sau în propriul tău business.

Acest parametru de măsurare a inteligenței emoționale, EQ, reprezintă capacitatea de a recunoaște și înțelege sentimentele. Cele care ne aparțin și cele care aparțin altor persoane. De ce este important să ai această capacitate? Ei bine, să luăm de pildă exemplul vânzărilor. Dacă înțelegi ce nevoi are publicul tău țintă, inclusiv emoționale, îi poți oferi produsul sau serviciul potrivit; și cu cât acoperi aceste nevoi mai profesionist, cu atât ai o mai mare capacitate de a atrage masele.

Oamenii din marile companii de tehnologie au adus pe piață telefonul inteligent – smartphone-ul. Ceva cu totul nou care, cu siguranță, a necesitat un IQ ridicat pentru a fi creat, dar care nu ar fi putut exista fără înțelegerea modului în care funcționează oamenii. Pentru a-l dezvolta, companiile au încercat să înțeleagă ce nevoi au de acoperit oamenii, de la copii la adolescenți, de la tineri până la bunici. Și cel mai important este că acești oameni nici nu știau că își doresc acest produs.

Asta înseamnă inteligență emoțională ridicată. Înțelegerea oamenilor, a sentimentelor, a dorințelor lor. Mai mult, ea poate face diferența între o afacere de succes și una eșuată. A fi cea mai inteligentă persoană din cameră nu te ajută fără o capacitate ridicată de a lucra cu oamenii care se află în aceeași cameră cu tine. Este diferența dintre șef și lider.

Când lucrezi cu oamenii, capacitatea de a asculta, de a procesa și de a nu lua lucrurile personal este incredibil de valoroasă. Să ai capacitatea de a susține o discuție echilibrată și de a înțelege că lucrurile pot fi văzute din mai multe puncte de vedere diferite. Să poți asculta și pune întrebări și considera că este posibil să nu ai întotdeauna dreptate.

Liderii buni își înțeleg echipele și clienții, iar atunci când companiile atrag oameni care știu să asculte, au de câștigat pe termen lung. Iar cel mai important este că EQ-ul se cultivă și se dezvoltă de-a lungul întregii vieți. Cum?

  • Ia notițe în timp ce alte persoane vorbesc. Te va ține concentrat pe ceea ce spun ei, mai degrabă decât să te concentrezi pe următoarea ta întrebare.
  • Lasă-i pe alții să-și expună ideile mai întâi, mai ales dacă tu ești cel care conduce echipa. Dacă vorbești primul, oamenii vor încerca să-ți oglindească ideile înapoi, în dorindu-și să obțină validarea ta.
  • Fă sondaje, formale și informale. Descoperi astfel ce gândesc ceilalți. De cele mai multe ori, companiile fac grupuri-focus înainte de a lansa un produs nou. Este modul științific de a te antrena să înveți cum gândesc ceilalți.

Angajează persoane venite din alt mediu. Caută oameni care au crescut diferit, au mers la școli diferite, au păreri diferite. Dacă auziți suficiente opinii de la oameni pe care îi consideri inteligenți, sunt șanse mari să înveți să asculți ce au de spus toți ceilalți.